Castravetele este ca un penis

Castraveții de mare nu au un schelet dezvoltat, spre deosebire de alte echinoderme, cu excepția unei coroane de calcar perifaringian, care servește drept suport pentru tentaculele orale, precum și cinci benzi musculare longitudinale care se desfășoară pe tot animalul dublate de mușchii retractori din Dendrochirotida. Tegumentul conține un schelet relict alcătuit din mici spiculete de calcit de forme foarte variate ancore, mese, roți etc.

Bănel Nicoliţă, „tare ca volanul”

În general, măsoară câteva zeci de micrometri, dar pot ajunge la un milimetru în unele Apodida. Unele specii, cum ar fi Psolus chitonoides și Psolus diomedeaeau dezvoltat totuși un schelet extern format din plăci dure, făcându-le să semene cu anumite grupuri de echinoderme fosile sau alte animale blindate contemporane, cum ar fi chitoniisau chiar arici de mare atunci când aceste plăci se dezvoltă spinoase ca la Ypsilothuria bitentaculata.

Sistemul nervos Sistemul nervos este alcătuit, ca în toate echinodermele, dintr-un inel nervos peri-stomacal, rotund sau pentagonal, din care provin cinci nervi radiali care alimentează întregul corp și în special zonele ambulacrale. Simțurile castraveților de mare sunt relativ rudimentare: sunt în principal sensibile la atingere, variații ale luminii și anumiți compuși chimici prezenți în apă.

Fata care face trick - uri cu castravetele.

Petele de la baza tentaculelor la unele specii sunt interpretate ca organe erecție artificială, probabil cu acuitate limitată.

Sistem digestiv Gura, lipsită de dinți, este urmată de un faringe și un esofag ; următorul intestin este foarte lung pentru a optimiza digestia unei diete cu conținut scăzut de energie; digestia poate dura până la 36 de ore la unele specii. Intestinul gros se termină într-un buzunar cloacal, unde pot trăi unii simbionți. Unele familii de castraveți de mare au dinți anali, totuși aceștia au un rol esențial defensiv și nu intervin în digestie.

Castraveții de mare care respiră prin bazinul de gunoi sunt forțați să-l mențină cu gura căscată de cele mai multe ori, lăsând astfel ușa deschisă pentru tot felul de paraziți și profitori: dinții anali, prezenți în special în genul Actinopygafac posibilă limitarea acestui tip de intruziune. Sistemul acvifer La fel ca toate echinodermelecastraveții de mare au un acvifer simetric pentaradial sau un sistem ambulacral, cu madreporită redusă și internă, legată de podia castravetele este ca un penis veziculele Poli.

Organe reproductive Sistemul de reproducere este alcătuit dintr-o gonadă masculină sau feminină și un gonoduct care duce la gonoporul extern, situat lângă gură. Gonada este alcătuită dintr-un număr mare de tuburi gonadale ramificate, a căror parte distală plutește liber în celom. Este susținut pe partea proximală de un mezenter conectat la partea anterioară a tractului digestiv : celulele reproductive sunt situate în aceste tuburi gonadale și vor fi eliberate la maturare.

Ecologie și comportament Un Stichopus herrmanni evoluează încet pe nisip în Mayotte.

Un castravete de mare bentopelagic din genul Benthodytesla o adâncime de 2. Singurul echinoderm pelagic cunoscut până în prezent: misteriosul Pelagothuria natatrixobservat în abisul de pe insulele Galapagos.

Unele sunt sedentare, trăiesc fixate pe sau în substrat, unde se hrănesc, în general, prin filtrarea apei folosind tentaculele gurii: acesta este cazul multor specii din ordinul Dendrochirotida cu toate acestea, majoritatea rămân capabile să se disloceze în caz de amenințare rupere.

Poţi avea orgasm cu jucării improvizate?

În ciuda acestei încetiniri obișnuite, unele specii sunt capabile să fugă destul de repede de o amenințare cu convulsii puternice și răsuciri. Marea majoritate a speciilor în afară de cele din ordinul Apodida și câteva specii foarte derivate se mișcă și se întrețin datorită unor mici tuburi flexibile prevăzute cu pseudo-ventuze de fapt platforme adezive care își acoperă fețele. De picioare tub sunt capabile de mare putere de adeziunecare de multe ori le permite să rămână în poziție verticală sau chiar cu susul în curenți puternici și pentru a preveni unele dintre disloce prădători.

Speciile din ordinul Apodidalipsite de podia, așa cum sugerează și numele lor, se mișcă încet târându-se și frecventează doar fundurile calme sau mediile cu o rugozitate puternică. Mai multe specii de castraveți de mare aproximativ 25, distribuiți în majoritatea grupurilor, dar mai ales Elasipodida sunt capabili să înoate pentru o perioadă scurtă de timp, să scape de pericol sau să se miște mai repede. Această abilitate se realizează prin ondularea corpului și, eventual, cu ajutorul anexelor cu pânze ca în Psychropotes.

Singura specie pe deplin pelagică cunoscută este Pelagothuria natatrixcare în multe privințe seamănă cu o meduză.

Mișcarea lentă și timidă a castraveților de mare îi leagă profund de habitatul lor, deoarece cu greu îl pot schimba: ca urmare, unele studii sugerează că ar putea constitui bioindicatori de mediu mai fini decât peștii, care sunt mai mobili. Putem vedea cele trei rânduri de podia de pe suprafața ventrală trivium a acestui Pearsonothuria graeffei. Pe suprafața dorsală biviumcele două rânduri rămase sunt transformate în papile.

Ciclul de viață și reproducerea Pearsonothuria graeffei într-o poziție erectă pentru reproducere. Sexele sunt întotdeauna separate în holoturieni, care pot fi deci bărbați sau femele doar câteva specii sunt hermafrodite, dar niciodată capabile să se autofecundeze. Cu toate acestea, nu există dimorfism sexual și doar examinarea microscopică a gonadelor poate determina sexul unei persoane.

Gonadele formează mici smocuri de caeca situate în partea anterioară a animalului una în Holothuriidaedouă în Stichopodidae și conectate la un conoduct care iese deasupra gurii.

Castraveții de mare sunt toți ovipari ; fertilizarea este sexuală și externă, iar dezvoltarea sa este indirectă prezența unui stadiu larvar.

Cristi Daminuţă, „Crenvurst”

De gameți sunt eliberate în apă în cazul în care are loc fertilizarea; la scoaterea gametilor, majoritatea castraveților de mare își asumă în general castravetele este ca un penis poziție erectă caracteristică, uneori cocoțată deasupra unui promontoriu. Odată ce ovulul a fost fertilizat, după mai multe diviziuni celulare apar etapele larvare, care fac încă parte din plancton și permit astfel o bună dispersie a indivizilor.

Prima formă larvară se numește auricularia așa-numita deoarece segmentele sale ciliate seamănă cu o ureche și uneori precede un al doilea stadiu numit doliolariacare este larva competentă care suferă metamorfoză ; precede stadiul juvenil, a cărui morfologie este în general similară cu cea a adultului, cu excepția mărimii și a maturității sexuale.

Cu toate acestea, în multe familii larvei se dezvoltă direct în doliolariafără a trece prin auricularia etapă o etapă cu toate acesteaîn prezent cele mai multe familii comune, în special HolothuriidaeStichopodidae și Synaptidae. Unii castraveți de mare din apele glaciare sau din abis au anumite specificități în dezvoltarea sau modul de reproducere: de exemplu, specia Paroriza pallenscare trăiește în abisul Golfului Mexicse grupează împreună în perechi în timpul reproducerii pentru a optimiza sansele de fertilizare.

Pearsonothuria graeffei juvenilă, mimetică a nudibranhilor toxici din familia Phyllidiidae. Multe specii de castraveți de mare cum ar fi Holothuria atra sau Stichopus chloronotus sunt, castravetele este ca un penis asemenea, capabile de reproducere asexuată prin împărțire: apare o îngustare treptat la animal, care, prin forță de micșorare, ajunge să-l taie în două egal la H.

Rana se vindecă în doar două zile.

Cuvinte cheie

Fiecare parte regenerează apoi un individ complet în două până la 6 luni și, în general, trăiește ascuns timpul de regenerare individul este oricum incapabil să se hrănească temporar. Observăm în Reuniunea că reproducerea sexuală are loc mai degrabă în sezonul cald când apa este mai bogată în plancton pentru a alimenta larvele și reproducerea asexuată în sezonul rece.

Determinarea vârstei castraveților de mare este complexă, deoarece se pare că creșterea se stabilizează rapid la maturitate în favoarea investițiilor în reproducere: prin urmare, speranța lor de viață rămâne slab cunoscută.